duminică, 29 martie 2015

Iarna in Mahalaua Fundeni




Tabloul face parte din seria Lacul Fundeni realizată pentru Asociația RoArtis.
Lucrarea surprinde răsăritul soarelui în mahalaua Fundeni într-o zi de iarnă friguroasă în care soarele, deși nu se vede, se intuiește undeva în partea stângă. Este surprinsă zona de mal a Lacului Fundeni, cu vegetația uscată în zăpadă, iar în planurile doi și trei se vede orașul cu cladirile lui specifice. Cromatica merge pe un contrast de cald-rece dat de lumina soarelui și albul zăpezii.

Lucrarea este disponibilă.
Tehnica: ulei pe pânză 
Dimeniunea: 45/60 cm

Ostrovul de pe Lacul Fundeni

Tabloul face parte din seria Lacul Fundeni realizată pentru Asociația RoArtis.

Este o lucrare ce reprezintă Ostrovul de pe Lacul Fundeni într-o dimineață însorită de iarnă foarte geroasă, de ianuarie. Toată natura este înghețată și pare că este statică, deși undeva în depărtare se simte freamătul orașului și viața care pornește odată cu începutul zilei.

Seria Lacul Fundeni este dedicată farmecului atmosferei de mahala din jurul acestui lac, o mahala modernizată, în care casele s-au înnoit, însă străduțele și relațiile care îi animă pe locuitorii zonei sunt în esență aceleași. Este o zonă de periferie unde coexistă într-un mod specific urbanul și ruralul. Frumusețea temei este dată și de lacul însuși, un ecosistem bogat, cu numeroase păsări de baltă, cu pești și pescari, precum și o vegetație specifică ce merită păstrată și protejată și care reprezintă o oază de natură încă nevalorificată a Bucureștiului.
Tablourile sunt o sinteză personală a stilurilor impresionist și hiperrealist.

Lucrarea este disponibilă.
Tehnica: ulei pe pânză
Dimensiunea: 33/40 cm

Icoane bizantine: Sfantul Edmund si Sfanta familie


Doua icoane pe lemn, pereche, in tehnica tempera cu ou si foita de aur.

Maica Domnului

Reproducere in tehnica ulei dupa icoana Maicii Domnului "Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra" daruita Sfantului Serafim de Virta de catre Sfantul Ioan de Kronstadt. Icoana originala este facatoare de minuni si se afla in Ucraina.